Design detox într-un apartament în care luxul opulent devenise obositor

Must read

Dacă ești în căutarea unei noi idei de redecorare a casei sau dorești să ”cureți” spațiul de obiectele și decorațiunile care încarcă și astfel să creezi mai mult spațiu respirabil, în tendințe, atunci un design detox ar putea fi soluția perfectă pentru tine și spațiul în care locuiești.

Un exemplu de design detox regăsim în amenajarea realizată de echipa Adina Popa Home Works, care a constat în rearanjarea zonelor de living și dining ale unui apartament în care luxul opulent devenise obositor. Clienta dorea “epurarea” spațiului pentru a deveni, ca orice casă, sursă de liniște și odihnă, de reîncarcare cu energie după o zi obositoare.

După redecorarea realizată de Adina Popa

 

Astfel, desgnerii au procedat la un detox al apartamentului, dorind ca transformarea să păstreze elementul “glamour”, caracteristic personalității clientei, dar care să se potrivească în noul context.

Ce variantă de design detox a aplicat echipa Adina Popa Home Works?

Păstrând tavanele și pardoseala astfel încât santierul să fie suportabil și viața să-și poata continua șirul, au renunțat complet la elementele greoaie: coloanele decorative, tapetul, bibliotecile cu ramele bogat ornamentate, diverse obiecte decorative. Au revopsit și repozitionat piesele selectate și în final au adus elemente noi inedite.

Zona de intrare în apartament a fost complet refăcută. A fost conceput un mobilier pentru dressing foarte încăpător care să ascundă și să organizeze această zonă de trafic intens. Acesta a fost vopsit în culoarea pereților și astfel a devenit extrem de discret.

Dressingului i s-a alăturat o comodă si niste butoni “glamour”, care leaga piesele puzzle-ului de următoarele elemente din reamenajare: peretele realizat cu pilitură de alamă, și el un element de decor întunecat și rafinat, a devenit noul fundal reamenajării.

Canapeaua generoasă este elementul cheie al zonei de living și TV. S-a optat pentru catifea verde: verdele este culorea liniștii și a calmului interior, exact ce fiecare dintre noi caută acasă, iar prin textura ei moale și neteda, catifeaua este o soluție perfectă pentru nota de lux care s-a dorit.

Elementul de design care te întâmpină din primul moment în care pășești în casa este excentrica Girafă neagră, vedeta livingului și regina corpurilor de iluminat. Tronând în noua sa casă, ea a inspirat întreaga compoziție, mai exact tușele fine de negru dramatic care s-au folosit în continuare.

În partea de dining nou creată au fost introdusa extravaganta prin niste corpuri de iluminat accent, doua perechi de cireșe negre uriase. Montate deasupra mesei de dining, cele două corpuri de iluminat fură ochiul încă din primul moment. Masa și scaunele, inițial albe, au devenit negre, pentru întregirea efectului dramatic: masa a fost revopsită, iar scaunele retapițate. Cireșele și girafa plusează, adăugând acel ton excentric, acea notă de umor sofisticat și rafinat, pe care acest spațiu le cerea.

Rezultatul e o atmosferă de relaxare și eleganță, invitând la răsfăț și la delectare cu un ceai aromat de cireșe negre. Sau la un pahar de sampanie, daca detoxul s-a încheiat.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

- Publicitate -

Must read