Noua sticlă Guardian SunGuard® SNX 70 oferă lumină, confort și eleganță – din orice perspectivă

Must read

Guardian Glass Europe a lansat cel mai recent produs din gama SunGuard® eXtraSelective: Guardian SunGuard® SNX 70. 

SunGuard SNX 70 este o nouă sticlă cu peliculă triplă de argint, cu control solar remarcabil, o transmisie a luminii de aproximativ de 70% și proprietăți superioare de izolație termică. Mai mult decât atât, are și un aspect natural, simplu și o calitate reflexivă care oferă un aspect estetic uniform contururilor și diferitelor unghiuri de vizualizare. 

Astfel, sticla SunGuard SNX 70 oferă arhitecților oportunitatea de a utiliza mai multă lumină naturală, de a îmbunătăți eficiența energetică și confortul locatarilor, dar și un aspect estetic superior. La rândul său, aceasta poate îmbunătăți starea de bine a ocupanților, produsul fiind recomandat în special pentru clădirile de birouri, unitățile medicale și de învățământ, unde nivelurile mai ridicate de lumină naturală pot fi un bun aliat pentru concentrare, recuperare și învățare.

Aceast sticlă este deosebit de eficientă în combinație cu Guardian UltraClear® ca strat de sticlă de bază, disponibilă în varianta SunGuard SNX 70 Ultra. În cazul unităților termoizolante duble standard, aceasta asigură o transmisie a luminii de 68%, un factor solar de 32% și un coeficient Ug de 1,0 W/m2K. La fel de impresionant, în cazul unităților termoizolante triple standard, oferă transmisie a luminii de 62%, un factor solar de 30% și un coeficient Ug de 0,5 W/m2K. Datorită transparenței superioare, sticla permite vizualizarea culorilor în nuanțe mai apropiate de cele reale, atât de la interior, cât și de la exterior.

De asemenea, SunGuard SNX 70 poate ajuta și la obținerea certificării de mediu. Ca parte a gamei SunGuard din Europa și Rusia, SunGuard SNX 70 are o declarație de mediu pentru produs și a fost evaluat independent în conformitate cu programul pentru produse Cradle to Cradle Certified®, în cadrul căruia este certificat la categoria Bronze.

Reflexia externă a sticlei, de 13%, poate conferi eleganță clădirilor, care le va ajuta să se evidențieze în mediul înconjurător și să atragă privirile admirative ale trecătorilor.

Andras Kovacs, manager de produs – departamentul de comercializare al Guardian Glass Europe, declară:


„Arhitecții se văd adesea nevoiți să facă multe compromisuri în ceea ce privește aspectul general al unei fațade atunci când vine vorba de sticlă de înaltă performanță. Acum, sticla SNX 70 oferă echilibrul perfect între controlul solar, transmisia luminii naturale și estetica uimitor de simplă.” 

SunGuard SNX 70 este disponibilă atât în versiunea nesecurizabilă, cât și în versiunea securizabilă (HT). Pentru mai multe informații sau pentru a comanda o mostră de produs, vizitați guardianglass.com.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

- Publicitate -

Must read