Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, anunță finalizarea unui nou proiect: Nordis Primăverii Boutique. Acesta a fost construit după cele mai înalte standarde de calitate și a fost finalizat într-un timp record de 5 luni. La parter, clădirea găzduiește celebrul magazin de ceasuri, Rolex.
Nordis Primăverii Boutique: apartamente de lux, un penthouse, un spațiu de birou și un magazin Rolex
Clădirea este situată pe Bulevardul Primăverii, nr. 20 și are o suprafață totală de 1.030 de metri pătrați. Nordis Primăverii Boutique dispune de 4 locuințe care se ridică la cele mai înalte standarde în ceea ce privește dotările, materialele și finisajele, dintre care 3 apartamente de lux și un penthouse situat pe ultimele trei etaje. În egală măsură, la demisol, clădirea dispune și de un spațiu de birou. Construcția se ridică la o investiție de 8 milioane de euro.
Prestigiosul brand de ceasuri de lux Rolex a deschis aici un magazin care dispune de două locuri de parcare, la parterul clădirii. Prin locația sa ideală, Nordis Primăverii Boutique propune un mod cu totul exclusivist de a locui și facilități deosebite. Apartamentele din incinta Nordis Primăverii Boutique au suprafețe generoase de peste 100 de metri pătrați fiecare și sunt optim compartimentate.
Printre serviciile cele mai importante se numără pază permanentă și concierge disponibil non-stop. Mai mult, imobilul are avantajul de a dispune și de opt locuri de parcare și se află în cea mai exclusivistă zonă din Capitală, fiind dezvoltat pe ultimul teren care a fost liber pe celebrul bulevard Primăverii.
Prin acest proiect, Nordis Group aduce pe piața locuințelor din București o opțiune rară, pentru persoanele care au un stil de viață grandios. Imobilul a fost proiectat după principii moderne de arhitectură, iar locuințele dau dovadă de rafinament, la intersecția în armonie dintre confort și eleganță.