Când baia este de dimensiuni reduse, spațiul devine prețios, iar o amenajare inteligentă te poate ajuta să te bucuri la maximum de acesta. Nu știi ce să alegi între o cabină de duș walk-in sau o cadă clasică? Noi te putem ajuta să descoperi ce variantă ți se potrivește! Dar înainte de a face alegerea, te invităm să afli care sunt avantajele și dezavantajale fiecărei opțiuni.
Cada obișnuită – perfectă pentru o baie generoasă
Pentru băile cu dimensiuni generoase, cada clasică va fi întotdeauna o variantă de luat în calcul. Însă, atunci când baia este restrânsă, află că această variantă îți poate ocupa o parte importantă din spațiul disponibil. Pe lângă plusurile aduse, alegerea unei căzi aduce cu sine și câteva minusuri.
În prezent, materialele din compoziție fac diferența atunci când vorbim de calitatea și durabilitatea unei căzi. Pe lângă estetic, acestea fixează prețul de pornire al modelelor. De reținut este faptul că fiecare material aduce cu sine diferite specificații în ceea ce privește rezistența în timp, cele mai ieftine (materialele plastice și oțelul) fiind de o calitate inferioară.
Ca avantaje, te poți bucura oricând de o baie lungă sau de un duș rapid, instalarea căzii este rapidă și ușoară, varietatea modelelor îți permit să creezi orice tip de design în casa ta, iar prețurile sunt accesibile și pentru bugete reduse. Printre principalele dezavantaje putem puncta ocuparea unui spațiu mai mare față de cabina de duș walk-in, facilitarea scurgerilor de apă pe podea, un consum ridicat de apă, dar și o curățare specifică în funcție de materialul căzii.
Cabina de duș walk-in cu sticlă – design minimalist pentru libertate în mișcare
Cabina de duș walk-in devine o variantă tot mai populară și nu este de mirare de ce este câștigătoare, având în vedere design-ul minimalist ce oferă libertate în mișcare. Aceasta devine perfectă atunci când baia dispune de dimensiuni reduse, principalul avantaj fiind, în mod clar, economia de spațiu.
Dar cu ce sunt mai speciale cabinele de duș walk-in?
În primul rând, hidroizolația este diferită, rigola de scurgere preia rolul sifonului, iar astfel se renunță la cădița de duș specifică cabinelor de duș clasice. În plus, această schimbare aduce un avantaj estetic, menținând amenajarea întregii încăperi fără întreruperi.
Ce sticlă alegem pentru cabina de duș walk-in?
Panoul din sticlă dintr-o singură bucată are un efect estetic wow, însă oferă și alte avantaje precum, instalarea rapidă și curățarea ușoară. Calitatea sticlei fiind cea mai importantă, rezistența și modul în care se poate curăța. Sticla Saint-Gobain SGG TIMELESS răspunde cerințelor, fiind concepută pentru cabinele sau panourile din sticlă pentru cadă, panouri sau paravane de duş. Această sticlă asigură o curățare ușoară datorită depunerii performante magnetronice ce împiedică depunerile și mătuirea sticlei.
Credit: www.saint-gobain.com
Dacă vrei să afli cum poți curăța și întreține cabina de duș walk-in, poți citi mai multe aici.
Securizarea sticlei este necesară în evitarea accidentelor, grosimea variind între 3 și 8 mm. În funcție de preferințe și design-ul încăperi, poți opta pentru sticlă transparentă, semiopacă sau serigrafiată. Specialiștii recomandă abordări cât mai minimaliste pentru păstrarea unei încăperi aerisite, în care spațiul în sine să devină principala caracteristică a acesteia.
Desigur, există și câteva dezavantaje, iar aici menționăm necesitatea unui model de gresie antiderapant care uneori implică costuri mai ridicate, cât și scurgerea formată din rigole și canale de scurgere. Acestea necesită a fi cât mai aproape de perfecțiune pentru a se evita scurgerile nedorite de apă.
Prețurile unei cabine de duș walk-in pornesc de la 690 de lei, astfel devin o opțiune chiar și pentru bugetele limitate. Mai multe modele găsiți aici.
Pe noi ne-au convins cabinele de duș walk-in!
Tu ce alegi pentru baia ta?