„Un parfum este o operă de artă, iar recipientul care îl conține trebuie să fie o capodoperă”, declara Robert Ricci, parfumierul Casei Ninna Ricci.
Esențele au reușit, dintotdeauna, să schimbe stări de spirit, dar și să contureze personalitatea celui care le poartă, însă, sticla în sine și-a potențat în timp importanța și valoarea. Astfel, sticla de parfum, considerată o formă de artă, este cea care completează aromele și oferă o valoare aparte ingredientelor olfactive. Descoperă care este povestea sticlei de parfum, dar și cum a evoluat de-a lungul timpului.
Sticla de parfum își are începuturile în Mesopotamia, răspândindu-se ulterior în Egipt, fiind folosită pentru păstrarea cosmeticelor și uleiurilor parfumate. Modalitatea rudimentară prin care sticla era prelucrată implica scufundarea unui miez de lut și a unor excremente de oaie într-o oală mică, astfel încât sticla topită să cuprindă complet materialele utilizate. În timp ce sticla topită era încă fierbinte, se adăuga un amestec de sticlă în culori contrastante pentru a decora vasul format. După răcire, miezul era răzuit și astfel reieșea o sticlă goală. Deoarece procesul de fabricare era laborios și consumator de timp, aceste vase erau costisitoare, fiind accesibile, în civilizațiile antice, doar celor bogați.
Odată cu Imperiul Roman, tehnica suflării a extins considerabil producția și disponibilitatea vaselor din sticlă. Cu diferite forme și mărimi, pictată manual sau cu decorațiuni din pietre prețioase, sticla de parfum și-a continuat cursul în istorie și a reprezentat un simbol al prosperității. Cu toate că se afla într-o perioadă ascendentă, intrarea în Evul Mediu a generat un declin pentru industria sticlei, producția fiind stopată timp de 1.000 de ani.
La începutul secolului al XV-lea, Veneția devine renumită ca centru de producție al sticlei, sticla de parfum fiind un etalon respectat, dar copiat de alte regiuni din Europa și din Orientul Mijlociu. Curentul s-a răspândit și în Anglia, și astfel, în secolul al XVIII-lea, decorul prin aurire și smalț oferă un alt nivel design-ului recipientelor cosmetice din sticlă. Multe dintre acestea erau proiectate de artiști, iar unele sticle de parfum îndeplineau și rolul bijuteriilor, fiind accesorii nelipsite din colecția doamnelor.
Ulterior, sticla de parfum s-a bucurat de creativitatea artiștilor și a preluat forme de flori, faruri, ceainice și multe alte forme neobișnuite. Extinderea pieței de parfumuri din Statele Unite a dus la apariția unor companii noi, dar și a designerilor de modă care au început să-și creeze propriile arome. În această perioadă, Baccarat a transformat sticla de parfum prin cristalul de înaltă calitate, dar și prin forma sa împunătoare și atrăgătoare.
După Al Doilea Război Mondial, noi parfumieri, precum Christian Dior și Ninna Ricci, au oferit sticlelor de parfum rangul de opere de artă, fiind din nou elaborate și prețioase. Aici îl putem menționa și pe Salvador Dali care a conceput sticla pentru parfumurile Marquay, reușind să dezvăluie forma unui bărbat cu pălărie și cravată. Lalique și Baccarat au rămas unii dintre cei mai buni artiști al sticlei de parfum ale acelor vremuri. Însă, cu timpul, Peter Dinand și Serge Mansou au adus un design fantezist și semnături proprii prin care se remarcă și în prezent.
Istoria expansivă a parfumurilor și a sticlelor valoroase este intrigantă și arată cât de versatilă este aplicabilitatea acestui material.
Astăzi, design-ul unei sticle de parfum abundă de aceeași creativitate și fantezie, oferind publicului forme atipice, adevărate bijuterii create din materialul nemuritor – sticla.