Importanța perdelelor și a draperiilor. Ce țesături alegem în funcție de încăpere?

Must read

Dacă în Epoca Bronzului au fost inventate roata, olăritul și construcțiile, în Epoca Fierului deja se studiau arhitectura, meșteșugurile și prelucrarea, cam tot de atunci datează și materialele de umbrire pentru ferestre: perdelele și draperiile. La început acestea erau acoperite cu piei de animale, apoi cu materiale țesute la războaie rudimentare.

Odată cu dezvoltarea rutelor comerciale, ca, de exemplu, Drumul Mătăsii, schimburile de produse și de informații au dus la evoluția și, implicit, perfecționarea tehnicilor de lucru. Cu timpul, s-a ajuns la producerea țesăturilor fine din mătăsuri, catifele și alte țesături. E drept, în mare parte, doar cea mai „înaltă” pătură socială avea acces la aceste țesături prețioase, dar, în același timp, și oamenii de rând aveau draperii la ferestre, draperii simple și în culori pământii, deoarece pigmentul nu era accesibil oricui. Atât în cazul păturilor sociale „înalte”, cât și în cazul oamenilor de rând, în principiu, draperiile la vremea respectivă aveau un rol foarte clar: să fie fonoabsorbante, cu protecție termică și vizuală, aici incluzând și oferirea de intimitate.

Bugetul necesar pentru perdele și draperii

Deși perdelele și draperiile sunt pe ultimul loc în bugetul de amenajare a casei, acestea și-au păstrat importanța de-a lungul secolelor și, practic, joacă și azi cam același rol ca acum 1000 de ani. Diferența fiind faptul că astăzi lucrurile sunt mult mai simplificate.

Revenind la perdele și draperii, în secolul nostru acestea primesc o atenție extrem de redusă. Cam 80% dintre proprietari nu iau în calcul perdelele și draperiile, atunci când realizează decorarea căminului. Prețurile decorațiunilor pentru ferestre variază în funcție de tipul țesăturii:

  • dacă este din bumbac sau poliester,
  • înălțimea țesăturii,
  • producătorul țesăturii,
  • țara de proveniență etc.

Deși perdelele și draperiile sunt lăsate pe ultima sută de metri la momentul cumpărării unei locuințe, proprietarii își schimbă părerea după ce se mută efectiv în casă.

Importanța decorațiunilor pentru ferestre

Pentru a sublinia atât utilitatea, cât și importanța perdelelor și a draperiilor într-o casă, iată câteva aspecte de luat în calcul:

  • oferă intimitate (protejează de privirile curioase ale vecinilor);
  • rol fonoabsorbant (reduc zgomotul exterior, reduc efectul de ecou din cameră);
  • rol de a proteja mobilierul (ajută la evitarea decolorării mobilierului, din cauza soarelui puternic);
  • rol de a proteja termic (pe timp de iarnă, acestea pot crește temperatura camerei cu câteva grade Celsius, la fel și vara, dacă aveți o cameră pe soare, o draperie trasă toată ziua poate reduce temperatura în cameră cu câteva grade);
  • oferă opacitate (draperiile dimout sau blackout pot face întuneric pe timp de zi);
  • ”filtrarea” aerului în încăpere (perdeaua este prima barieră împotriva prafului din exterior; aceasta ajută la ”filtrarea” aerului din cameră și, evident, reduce praful pe care noi îl respirăm, în timp ce anumite plante purifică aerul din încăpere. Atenție, nu se exclud una pe cealaltă!);
  • completarea decorului (draperiile cu model pot corecta „neajunsurile” de înălțime sau lățime ale camerei. Cu mici trucuri, se poate reda echilibrul vizual al camerei datorită modelului draperiei sau chiar al perdelei).

Fără a ne limita la aspectele sus menționate, ele sunt, totuși, câteva dintre cele mai importante în decizia de a acoperi ferestrele cu perdele, draperii, jaluzele, storuri romane sau orice alt tip de umbrire a ferestrei din materiale textile.

În cei 11 ani de existență a showroom-ului Your Design, feedback-ul din partea celor mai mulți oameni care nu și-au montat la ferestre nici un echipament de umbrire este:

„Soarele foarte puternic ne trezește dimineața. Ni se decolorează parchetul și mobilierul din cauza soarelui”.

 

Practic, pentru a-ți da seama de nevoile unei case, este necesar să locuiești acolo, minimum un sezon. De regulă, vara și iarna ne dăm seama cel mai bine de cât de puternic/slab este soarele în fiecare cameră. De aceea, îți recomandăm ca atunci când te muți în casă nouă, să ai măcar o perdea simplă (voal simplu sau voal Jeorgette) la fereastră. Astfel, vei evita cheltuielile în plus și compromisurile. Apoi, urmează să te decizi cu privire la gradul de opacitate al draperiei și, evident, modelul necesar pentru conturarea designului camerei. Dă-i timpului timp pentru a evita compromisuri!

Și pentru că tot vorbim despre gradul de opacitate, ei bine, în colecția Your Design vei găsi o varietate de draperii dimout sau blackout. Diferența dintre cele două tipuri de țesături este dată de gradul de opacitate.

În timp ce dimout-ul permite trecerea luminii de maximum 25%, blackout-ul nu permite nici măcar un firicel de lumină. Cel mai simplu test pe care îl poți face, atunci când  alegi o draperie blackout, este să pui lanterna telefonului în spatele acestuia sau să verifici dacă are fire negre în țesătură, chiar dacă draperia este albă. Atenție însă la blackout-urile peliculizate, fiindcă acestea necesită îngrijire specială – se curăță doar chimic.

Nu trebuie să fii designer ca să îți alegi perdele și draperii! Dacă optezi pentru țesături uni și cât mai apropiate de culorile din încăperea respectivă sau o culoare complementară, cu siguranță nu vei da greș. Însă, dacă alegi culori contrastante, îți recomandăm fie să colaborezi cu un expert, fie să ceri o mostră de material, pentru a te asigura că ai făcut alegerea corectă.

Nu uita de aspectele enumerate mai sus, referitoare la importanța perdelelor și a draperiilor și încearcă să le ai mereu în minte. Totodată, ține cont și de țesături și alege-le pe cele naturale: in, bumbac. Poliesterul nu îți oferă aceeași filtrare sau fonoabsorbție ca un bumbac.

 

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

- Publicitate -

Must read