Vă invităm în mașina timpului. Obiectivul călătoriei: o casă restaurată din București, ce își păstrează farmecul de la 1916 datorită recondiționării unor elemente-cheie. O casă ce spune povești cu dichis, ale cărei taine le aflăm de la arhitecta Ana Coralevici, autoarea proiectului.

Se poate spune că Ana a avut o baghetă magică pentru a-i reda viață acestei case cu parfum de demult. De fapt, tânăra arhitectă a avut o viziune și un plan de amenajare bine puse la punct. Rezultatul? O casă restaurată de toată frumusețea.

Simțind potențialul clădirii, Ana a dorit cu orice preț să-i păstreze ușile și ferestrele originale, pe care le-a recondiționat. Așa se face că o parte din farmecul de la 1916 a fost redat cu succes, până la cele mai mici detalii.
„Apreciez valoarea arhitecturală a caselor vechi și cred că trebuie tratată cu delicatețe și pusă în valoare cât mai mult posibil. Din acest motiv, în proiectul de față am păstrat ferestrele originale, ușile cu sticlă venețiană, precum și soba în stil franțuzesc, cu influențe evreiești în zona de feronerie. Acestea sunt elemente-cheie ale amenajării”, Ana Coralevici.

Această fermecătoare casă restaurată a trecut printr-un amplu proces de reconversie, îngreunat din cauza infiltrațiilor, a pardoselii denivelate și a altor probleme inerente unei construcții vechi. „Facelift-ul” a presupus, printre altele, schimbarea tuturor instalațiilor și finisajelor. Elementele decorative ale pereților nu au mai putut fi salvate nici ele, excepție făcând rozetele de pe tavan. Pe baza lor au fost restaurate o serie de cornișe recuperate.

Amenajarea interioară a fost abordată de Ana Coralevici într-o manieră industrial-minimalistă. Cărămida aparentă și alte elemente brute au fost mixate îndrăzneț cu materiale cozy, calde, în scopul de a pune în valoare arhitectura casei. Întregul proiect de restaurare și amenajare a durat un an.

Foto: Andrei Tudoran