The Barn din Șirnea – Povestea unei case de vacanță care a devenit acasă

Must read

În inima satului Șirnea, la poalele Pietrei Craiului, o fostă șură și o casă din bârne rotunde din Bucovina spun împreună povestea unei reconectări cu natura, cu tradiția și cu ideea de „acasă”. The Barn nu este doar o pensiune – este un loc construit din visuri și bușteni, unde oaspeții se simt mai mult prieteni decât turiști.

Totul a început în pandemie, într-un apartament din București. Dorul de munte și aer curat, dar și amintirile din studenție, când făceau drumeții în zona Măgura – Peștera – Șirnea, i-au determinat pe cei doi fondatori – un cuplu pasionat de natură – să caute un colț de liniște în care să-și construiască o casă de vacanță. Îndrăgostiți iremediabil de Șirnea, primul sat turistic din România, au decis să ridice nu una, ci două case: o șură reinterpretată cu accente moderne și o casă din lemn ridicată după meșteșugurile autentice bucovinene.

„Ne doream ca oaspeții noștri să simtă că vin la casa lor de vacanță, nu într-o locație oarecare. Pentru noi, The Barn e o extensie a ceea ce înseamnă acasă pentru noi”.

Arhitectură cu suflet și rădăcini

Pentru această reconstrucție de vis, au colaborat cu arhitectul Alex Șerban de la ReBranding Design Studio, un prieten vechi, al cărui proiect de licență a fost chiar transformarea unui hambar într-un spațiu locuibil. Coincidență sau destin?

The Barn are două corpuri:

  • Șura, o fostă fâneață transformată într-un spațiu modern, dar care păstrează subtil ecourile trecutului,
  • Casa Mare, construită din lemn rotund, fără niciun cui, ridicată de meșteri din Bucovina care respectă o tradiție transmisă din generație în generație.

Stilul general poate fi descris ca un „tradițional reinterpretat”, cu accente contemporane elegante. Pardoseala din microciment a fost aleasă într-o nuanță maro-pământie, ca o amintire discretă a podelelor de chirpici din casele de altădată. Iar corpurile de iluminat, desenate de arhitect și realizate manual în Marginea, păstrează vie ceramica neagră specifică zonei.

Un puzzle din Bucovina reconstruit în zece zile

Procesul de construcție a durat aproape trei ani. Casa Mare a fost mai întâi ridicată în Bucovina, unde fiecare buștean a fost ales individual, tăiat iarna – când lemnul nu mai este în sevă – și numerotat. Apoi a fost demontată, transportată la 1200 m altitudine în Șirnea și reconstruită în doar 10 zile, precum un puzzle migălos din lemn viu.

Întregul proiect a fost o aventură logistică: transportul materialelor pe drumuri înguste de munte, vremea schimbătoare, distanța față de orașele mari și provocarea de a menține echipa motivată într-un mediu izolat. Dar toate aceste obstacole au fost depășite cu răbdare și dedicare, iar rezultatul este un loc care emană căldură și autenticitate.

Sustenabilitate și conexiune cu natura

Sustenabilitatea este mai mult decât un concept la The Barn – este o filosofie de viață. Lemnul este elementul central, iar toate materialele sunt atent alese pentru a fi prietenoase cu mediul. Gazdele promovează turismul responsabil și încurajează oaspeții să descopere zona într-un mod lent și profund: prin drumeții, plimbări cu bicicleta sau sănii trase de cai, vizite la stânele și micii producători ai zonei.

„Ne dorim ca fiecare oaspete să plece de la The Barn cu o conexiune mai profundă cu natura și cultura autentică a zonei.”

Un proiect cu suflet, deschis prietenilor

Pentru proprietari, The Barn nu este un simplu business, ci un proiect de viață. Oaspeții sunt primiți cu bucate tradiționale și povești spuse în jurul mesei, într-un cadru intim, cald și primitor.

„Alex visa din studenție să devină cabanier, iar mie îmi place să primesc oameni. Acum, am ocazia să trăim amândoi visul acesta, împărtășind liniștea locului cu cei care ne trec pragul.”

Planuri de viitor

The Barn nu se oprește aici. Urmează extinderea cu noi „șuri”, tot în același stil autentic reinterpretat, și facilități suplimentare – saună, ciubăr, spații pentru evenimente speciale – menite să transforme locul într-o destinație completă, unde amintirile se nasc natural, din firescul lucrurilor simple.

The Barn din Șirnea nu e doar o pensiune, ci un refugiu. Un loc în care tradiția, arhitectura, natura și ospitalitatea se împletesc armonios, pentru a crea o experiență autentică și memorabilă.

Dacă ajungeți acolo, veți înțelege că unele case nu sunt făcute doar din lemn, ci din vise împlinite și oameni care iubesc cu adevărat locul în care trăiesc.

- Publicitate -

Ultimele articole

- Publicitate -

Must read