Pentru că anul 2021 a fost o continuare pandemică a anului 2020, foarte multe lucruri au rămas la fel: purtarea măștilor, evitarea interacțiunii, distanțarea socială, dezinfectarea și igiena serioasă a mâinilor etc. Într-o asemenea nebuloasă, mulți își doresc să facă mici schimbări, care să îi scoată din rutină și cel mai sigur mod este acela de a aduce noutate în locul în care îți petreci cel mai mult timp: acasă. La fel ca mulți alți români care au redecorat casa, poți alege și tu o opțiune care nu va da greș: modificarea pereților. Iată mai jos câteva idei pe care le poți pune cu ușurință în aplicare în casa ta, pentru o schimbare care-ți va face bine.
Idei de decorare a pereților întotdeauna la modă:
Atât timp cât creativitatea are loc să se exprime, orice este posibil. Poți alege una dintre ideile de mai jos, poți combina mai multe idei sau poți folosi pentru fiecare încăpere altă idee. Oricum ar fi, cu siguranță, decorarea unui perete din living sau dormitor te va face să-ți începi ziua cu zâmbet.
• Culorile – o idee adorată de toată lumea este aceea de a vopsi unul dintre pereții dormitorului sau livingului într-o nuanță care va contrasta restul încăperii. O nuanță de gri, dacă mobila și ceilalți pereți sunt albi, un verde care să apropie de natură, un galben muștar, dacă totul este în nuanțe pământii – orice ai alege, cu siguranță vei da viață întregii încăperi. Ca să-ți fie mai ușor, te poți folosi de roata culorilor.
• Vopsea decorativă – aceasta nu este asemănătoare cu vopseaua clasică. O poți folosi pentru a crea un șablon unic pe peretele tău. Fie că folosești un burete într-o anumită formă, o pensulă, diferite benzi – orice poți modifica după forma care îți place – poți avea pe peretele tău orice. Trebuie doar să îți folosești imaginația.
• Aplicații – fie că alegi piatra sau lemnul, aplicațiile pe perete cu astfel de materiale vor aduce un plus de valoare casei tale. O jumătate de perete, câteva linii drepte sau curbate vor face ca totul să pară modern și în pas cu moda.
• Tablouri – ei bine, tablourile sunt o piesă de decor nemuritoare. În prezent, în tendințe sunt tablourile multicanvas cu 2 piese, potrivite pentru orice încăpere. Găsești astfel de tablouri și nu numai, la pepanza.ro. Un perete pe care așezi un o asemenea piesă va fi întotdeauna unul plin de viață și va spune o poveste: povestea acelui tablou. Pozele sau picturile, orice îți place ție, pot face subiectul acestuia. În plus, aceasta este o metodă de a diversifica ușor imaginea unui perete și de a aduce, oricând, un aer nou în casă.
• Tapetul – pe lângă tablouri, poți aduce o schimbare cu un perete pe care lipești tapet. Deși, în trecut, tapetul se folosea foarte mult pentru mai mult decât un perete, acum este suficient. El înfrumusețează casele și oferă o imagine vie camerei.
În concluzie, chiar dacă nu trăim cele mai bune vremuri, nu putem rămâne blocați în ele. Este nevoie să aducem mereu schimbări, care să ne facă să ne dezlipim de monotonia unicoloră care a învăluit ultimii 2 ani, iar una dintre aceste schimbări poate fi adusă acasă. Lasă-ți imaginația să zboare și vei vedea schimbările în bine!
Sursă foto: freepik.com