Crezi că e doar un vis să locuiești pe malul lacului, cu serviciu concierge 24/7?

Must read

Dacă până acum să locuiești pe malul lacului, cu serviciu concierge 24/7 și într-o comunitate privată ți se părea doar un vis frumos sau un scenariu de film, înseamnă că nu ai aflat de noul cartier din zona de nord a orașului – H Pipera Lake.

Aici se dezvoltă cea mai nouă comunitate multiculturală, sub egida conceptului Gated Community. Aproape de tot ceea ce este important pentru tine: birou, grădinițe și școli internationale, locuri de joacă pentru copii, centre comerciale şi servicii care să îţi facă viaţa mai uşoară. Departe de agitația orașului și, în același timp, aproape de toate punctele de interes necesare vieții urbane pentru cupluri, familii tinere sau celibatari.

Apartamentul tău de pe malul lacului

Cum ar putea arăta diminețile sau serile tale locuind pe marginea lacului? În primul rând o realitate la care visai de ceva vreme. Dimineața îți poți plimba animalul de companie, îți faci antrenamentul în natură, meditezi sau îți bei cafeaua în timp ce te plimbi ușor în zona spațiilor verzi.

Seara, admiri apusurile și te bucuri de priveliște în timp ce împărtășești experiențele de peste zi cu partenerul sau cu vecinii care îți vor deveni prieteni.

Revenind în interior, te bucuri de tot confortul pe care îl meriți după orele lungi la birou. Apartamentele sunt spațioase și moderne, compartimentate inteligent, cu terase generoase sau grădini proprii și finisaje moderne, alese de profesioniști cu experiență vastă în domeniu. Atenția merge până la cele mai mici detalii în ceea ce privește dotarea bucătăriei, a băilor, a finisajelor de interior sau climatizare: gresie și faianță ceramică antiderapantă, obiecte sanitare și tâmplărie de calitate, încălzire în pardoseală și multe altele. Mai multe informații despre finisaje găsești aici: https://www.pipera-lake.ro/lang-ro/finisaje

Și spațiile comune au un design modern, fiecare imobil dispune de un hol de intrare de dimensiuni generoase, amenajat de arhitecți de interior.

Alte facilități în incinta complexului

H Pipera Lake oferă servicii și facilități premium, adiacente celor disponibile pe segmentul locuințelor de lux, inclusiv serviciul de închiriere apartamente și reprezentarea proprietarului.

În ceea ce privește serviciul concierge disponibil 24/7, acesta prevede oferirea de solutii rapide fie pentru intervențiile rapide la instalații termice sau electrice, mentenanță sau rezolvarea garanțiilor și până la serviciile de preluare sau trimitere colete, informații despre servicii de tip rent-a-car, transport în comun, taxi, evenimente sau atracții turistice. Încă visezi sau vrei să îți dăm mai multe detalii?

Mai mult, complexul dispune și de servicii de facility management care presupun administrarea proprietăţii, a spaţiilor comune şi curăţenia în complex, totul pentru timpul şi confortul tău personal.

Cum este dezvoltat proiectul H Pipera Lake?

H Pipera Lake este dezvoltat în trei faze de construcții. Prima fază a proiectului include 5 imobile (435 de unități) și este deja sold out. Dezvoltatorul a demarat de curând etapa de pre-sale pentru cea de-a doua fază, care presupune alte 410 apartamente dispuse în 5 cladiri.  

Odată finalizat, proiectul va cuprinde 17 imobile, cu peste 1.350 de apartamente deservite de mai mult de 1.600 de locuri de parcare subterane și supraterane, spații comerciale cu destinații multipe în proximitatea complexului, locuri de joacă pentru copii, zona de promenadă pe malul lacului și spații verzi special amenajate.

Află mai mult despre tipul de apartamente de vânzare disponibile și alege ce ți potrivește.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

- Publicitate -

Must read