Regăsim această bucătărie modernă într-un apartament din zona Aviației, București, și este dovada faptului că, atunci când alegem un design minimalist și o cromatică simplă, efectul este unul curat, îngrijit, dar elegant. Așa cum ar trebui să fie orice bucătărie.
Fiind prevăzută cu o insulă generoasă, cu două locuri pentru luat masa, bucătăria devine și mai rafinată, mai ales că se află într-un spațiu deschis cu living-ul. În ceea ce privește paleta de culori, asocierea nuanţelor de alb cu blatul închis oferă bucătariei căldură și luminozitate.



Durata proiectului pentru această bucătărie modernă a fost de 10 săptămâni, iar designul, mobilierul pe comandă și implementarea sunt realizate de Kuxa Studio.
Amenajarea unei bucătării urmărește același principiu ca atunci când gătești și urmărești o rețetă. Iar ingredientul cel mai important ca rețeta să iasă perfect este comunicarea. Colaborarea armonioasă pe care am avut-o m-a ajutat să creez un stil aparte, astfel încât și să îi îndeplinesc clientului dorințele legate atât de funcționalitate cât și de ergonomie – Aleksandra Manea, Designer KUXA studio.




Fotografii Stan Sebastian.