Complexul rezidențial, denumit Cortina Forest, unul all inclusive, va avea peste 400 de apartamente, iar investiția este estimată la 200 de milioane de euro având în vedere facilitățile și calitatea materialelor din proiect.
Cortina Forest este localizat în zona Pipera – Strada Erou Iancu Nicolae, pe un teren în suprafață de 30.000 metri pătrați, achiziționat in urma cu 2 ani.
EDEN a livrat în ultimii 7 ani peste 1.600 de locuințe în București, în special în zona de nord și are în dezvoltare deja alte 1.700 apartamente din gama premium și de lux.
Noul proiect se înscrie în strategia companiei de a aduce pe piața locală proiecte de referință, astfel că ansamblul Cortina Forest va avea o arhitectură unică în România, elemente constructive și de design inovative, maximum de facilitați și servicii și un caracter exclusivist.
Compania EDEN CAPITAL DEVELOPMENT, cu capital integral românesc este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009 și are în portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri de succes construite deja sau aflate în curs de dezvoltare – Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina Forest si Cortina 126.
Sub brandul Cortina, portofoliul EDEN CAPITAL DEVELOPMENT include aproximativ 2.900 de apartamente premium și de lux, cu facilități multiple, în jurul cărora sunt concentrate comunități exclusiviste, întemeiate pe valori comune.
Separat de conceptul Cortina, compania a mai dezvoltat ansamblurile Dinamic City (166 apartamente), Four City North (568 apartamente) și Delta City (333 apartamente).